Alta idiotenie

Si iote de ce tot ce se spune acolo e vax:

Toti cei care au scris cronici istorice in perioada sec XVI - I B.C. se bazau pe fapte sau pe documentele dec la aceea vreame (scrisori, rapoarte de lupta, communicate catre capetenii). Dovada cea mai importanta este ca tot ceea ce au scris ei atunci poate fi azi identificat dpdv geographic, iar descoperirile arheologice confirma evenimentele si culturalitatea descxrise de ai.

Primele copii ale Thora dateaza din perioada sec X B.C., iar exodul evreilor din Egipt se presupune ca ar fi avut loc in timpul lui Ramses al II - lea, adica undeva in sec. XV B.C.. Nu cred ca Moise ar fi supravietuit 500 de ani. Tot ceea ce este scris in Thora sunt traditii preluate oral.

Primele copii ale evangheliilor dateaza din prima si adoua jumatate a sec al II - lea, cele mai vechi fiind Papirusul Ryland, de la Manchester si papirusul Bodmer P66, de langa Geneva. Iar daca Matei si Marcu i-au fost ucenici, Luca si Ioan nu au avut nici o legatura cu Iisus. Evanghelia dupa Luca spune chiar ca faptele au fost verificate inainte de a fi scrise.

Copistii din perioada evului Mediu incercau sa pastreze acuratetea domelor religioase proclamate de biserica sin u a textului. Dovada fiind multimea de modificari survenite in timpul traducerii pentru ca nu corespundeau cu dogmele. Si aceste modificari au fost dovedite prin retraducerea manuscriselor vechi si compararea lor cu editiile Bibliei.

Manuscrisele de ma Nag Hamamdi nu contin texte care sa fie cuprinse in Biblie ci doar acele texte numite apocrife, care s-au dorit a fi distruse de catre Biserica. Iar toate codexurile de acolo sunt A.D., cu exceptia a doua dintre ele, considerate eretice si excluse si din Thora.

Iliada lui homer este in fapt o scriere epica, bazata pe o legenda sin nu este considerate cronica istorica. Abia in sec al XX - lea s-a descoperit vechea cetate a Troiei, insa nimic din ruinele de acolo nu dovedesc Iliada.
Iar razboaiele lui Caesar sunt nemodificate pentru ca nimeni nu a avut nici cea mai mica intentie de a face asa ceva. Nu de alta dar pe ele nu se bazeaza nici o religie.
Situatia este alta in cazul Noului Testament, in care s-au facut adaugiri si omisiuni, la primele concilii, pentru ca nu cumva sa apara posibilitatea ereziei.

Nu va dispera pseudo - stiinta asta .... ???

Iete dracovenie !!!

De parca cheiile astea nu se intamplau si in trecut. Inca mai ceva ca acu.... Mai spuneti ceva daca mai puteti....

Anchetă Evanghelică

Iată câteva dintre argumentele istorice care dovedesc ca Noul Testament nu este de loc de încredere. Pentru cei ce au mintea deschisă la alte variante decât cele prezentate de biserică, vă sfătuiesc să căutaţi o carte numită Corpus Christi

Evangheliile

Cel mai vechi papirus datează din prima jumătate a sec. II-lea. Este vorba de Papirusul Ryland, păstrat la Manchester, iar următorul cronologic este papirusul Bodmer P66, păstrat undeva lângă Geneva. Foarte interesant este şi faptul că toate scrierile care ne-au parvenit erau în limba greacă, o limbă străină însoţitorilor lui Iisus şi au fost descoperite în exteriorul Palestinei.

Golgota

Încă nu s-a descoperit locul exact în care ar fi trebuit sa existe acest munte, iar Via Dolorosa a fost instaurată abia în secolul al XII-lea de către biserica Romano-catolică.

Simon Cirineul

Diferenţe majore de prezentare de la o Evanghelie la alta. De exemplu în Evangheliile lui Marcu şi Matei el “duce crucea lui Iisus”, adică o poartă în locul acestuia pe când la Luca, Simon duce “crucea în urma lui” Iisus, adică îl ajută să îşi poarte sarcina.

În Evanghelia lui Ioan acesta nu mai apare deloc. Posibil ca Ioan să fi exclus prezenţa lui Simon tocmai pentru ca Iisus să nu poată fi acuzat că cere urmaşilor să facă ceea ce el nu a putut. „Să îţi ia crucea ţi să vină după mine.”

Existenţa Istorică a lui Iisus.

Nu prea exista referinţe istorice legate de persoana lui Iisus, ci doar de comunităţile de creştini de la începutul erei noastre.
Singurele referinţe sunt cele ale lui

Tacit: „cel de la care vine acest nume, Hristos, fusese omorât pe vremea lui Tiberius de către Pontius Pilat, această superstiţie demnă de dispreţ, care fusese înăbuşită pentru moment, izbucnea însă din nou … „

Şi ale lui Flavius Josephus, al cărui text însă a fost puternic deformat de traducători de-a lungul secolelor.

Mai important este faptul că nici unul dintre documente nu specifică numele de Iisus, ci menţionează un „Chrestos” sau „Chrestus”.
Filon din Alexandria, care ar fi trebuit să fie contemporan cu Iisus, nu menţionează absolut nimic de acesta.

Proceduri dubioase

În primul rând reunirea sinedriului în toiul nopţii. Mai ales ţinând cont că era ajun de mare sărbătoare. În afara sinopticelor nici un alt text nu mai menţionează adunarea sinedriului noaptea.
La Marcu şi la Matei, acesta se reuneşte o dată noaptea şi o data dimineaţa. Ţinând cont că evreii calculau ziua începând cu apusul soarelui, ambele au avut loc în aceeaşi zi. Ori codul lor de procedură specifică foarte clar că nici un proces nu se va încheia în aceeaşi zi decât printr-o achitare. Orice proces finalizat printr-o condamnare la moarte trebuie să se termine a doua zi în aşa fel încât între sentinţă şi execuţie să existe o distanţă de cel puţin 24 de ore. Acelaşi cod precizează că nu se vor face procese capitale în ajun de sărbătoare, ori procesul lui Iisus s-a desfăşurat în ajun de Paşti, a doua zi fiind şi Sabath.

La Luca sinedriul se se aduna o singură dată, în momentul prinderii, iar la Ioan acesta este înfăţişat numai marelui preot, fără prezenţa sinedriului.

Afirmatii contradictorii

Şi m-am gândit io aşa să scriu aicea de ce se contrazice Biblia. Iaca ce-o ieşit:

Deuteronomul 5:9
Să, nu te închini lor, nici să le slujeşti, căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc.

Deuteronomul 7:9
Să ştii dar că Domnul Dumnezeul tău este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeu credincios, Care păzeşte legământul Său şi mila Sa, până la al miilea neam, către cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui;

Pă ciorile să mai înţleagă. Da-s tare curios cum se mai răzbună pe ală de îl ia la băşcălie dacă mama lu` ăla sau bună`sa a fost una din aia de băga metanii până făcea cucuie in frunte de la dat cu capu` de podele. Că doar zice că are milă până la al miilea neam.
Asta nu o mai înţeleg. Cum ar veni că dacă io mă duc şi bag la mătănii până mă iau durerile de şale (nu că nu m-ar durea şi acum), copii mei şi copiii copiilor lor şi aşa mai departe nu or să mai aibă grijă de rugat. Că doar se roagă mandea pentru ei, nu? Dacă fi`mea îşi bagă picioarele în ea credinţă (ca tata acu) Marele Spirit nu o să îi mai poată pedepsi copii că doar mi-a promis mie că are grijă de ei vreo 2000 de ani [al miilea neam (generaţie), o generaţie = 20 de ani => o mie generaţii = 2000 de ani.]. Aşa că rămâne el frumos cu buza umflată din cauza promisiunii sau dă cu ea de pamant (promisiunea) şi o pedepseşte, caz în care Elohim nu mai e drept, pentru că nici măcar o amărâtă de prromisiune nu o poate ţine. Hai măi IHVH, ce-s 2000 de ani la tine.


Geneza 9:3
Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.

Deuteronomul 14
7. Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai, sau care au numai copita despicată şi unghia despărţită în două. Astfel, să nu mâncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, care rumegă, dar n-au copita despicată: să le priviţi ca necurate.
19. Să priviţi ca necurată orice târâtoare care zboară: să nu mâncaţi din ea.

Ete altă găselnita. Păi daca IHVH (Iahve, Elohim, Dumnezeu) a zis clar şi răspicat ca tot ce mişcă se şi papă, la ce măsa s-a trezit nea` Moise să dea alte reguli. Adecă numai alea curate îs bune de băgat la ghiozdat, alealalte is Câh. Şi mai aflăm o treabă foarte interesantă: cum că iepurele şi iepurele de casă îs rumegătoare. Oare nu io fi spus nimeni lu’ Moise ăsta că iepurele, deşi dă repede din gură, nu rumegă. La iepure viteza e caracteriscă, drept pentru care oamenii au preluat o treabă de la el: stilul ală de a F**E iepureşte.
Iar la 19 ne mai spune o treabă interesantă. Tare îs io curios cum o ajuns nea’ Moise ăsta în jungla Amazoniană, că numa’ acolo mai gaseşti târâtoare care zboară, sau mai degrabă planează. Pe unde îşi făcea el veacul nu ţin minte să existe vreo specie de târâtoare care să dea impresia că zboară. Nu de alta da’ nu au copaci destul de înalţi.

Să mor io dacă nu mor de curiozitate. Îmi poate şi mie explica trebile ieştea acătărea????

Ţuţea şi Discriminarea

O să începem cu un citat:

“O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor”.
Petre Tutea

Adecă, care va să zică, ăla care învaţă o viaţă şi ajută omenirea să progreseze e un dihor. Daţi mă de pământ cu ştiinţa, că şi aşa nu vă ajută pe voi cu nimic. Da să fie al dracului ală de l-oi mai prinde la doctor după medicamente. De nu l-oi duce la biserică de cap, să se trateze acolo lasă.

Daca preotii sint niste evazionisti lipsiti de har cu ochii pe averi masini scumpe si tot felul de acareturi lumesti atunci avem o problema. Avem prea multi preoti!

Pe mama. Îs prea mulţi. Mult prea mulţi. Jumătate de Românie zace în ignoranţă din cauza lor. Unde eşti tu Ţepeş Doamne …. Că ce şi-o luau mamă mamă.
Ştiu deja prea mulţi preoţi care se etalează cu case, averi, maşini sau alte bogăţii adunate fără de impozitarea cuvenită.
Ştiu cazuri de preoţi sau copii ai acestora care au comis crime aflându-se în stare de ebrietate la volan şi care au fost absolviţi de orice vină, ba mai mult, acum sfidează cele câteva babe ce se închină la icoane în biserică şi cer birul mai dihai când te prind pe terenul lor. Păi doar tre să plătescă oamenii avocaţii care i-au scos din belele şi să recupereze de la oi sumele date ca drep celor în drept să ancheteze.

Biserica: este un lăcaş de rugăciune şi îndrumare spirituală (a se citi şi înlocui toată expresia precedentă cu îndobitocire, îndoctrinare, troglodire), construit (din betoane sau cărămizi cumpărate din banii oilor care asistă la slujbe) de sau pentru o comunitate de credincioşi exclusiv pentru folosul comunităţii. Biserica aparţine indiscutabil colectivităţii respective şi în nici un caz preotilor.
Nu înteleg de ce bisericile nu sunt administrate de consiliile locale (la câţi atei sunt acolo, dacă nu ar avea profit să vezi ce repede le desfiinţează) ci de preoţi? Ce calificare manageriala au preotii? Ce organ abilitat fiscal al statului le controleaza documentele fiscale?

Cam peste toate astea a tronat decedatul patriarh.Nu pot să îmi scot din cap prestaţia patriarhului pe timpul vizitei Papei la Bucureşti. Nu a existat comparaţie între cele două cîpetenii de biserică. Cine a ascultat vreodată bălmăjelile în limbaj de lemn ale lui Teoctist (despre care acum am aflat că avea o mare spiritualitate, dar probabil o ţinea ascunsă şi o scotea numai când era singur) şi a fost mişcat? Eu personal am fost mişcat de câtă prostie există în ţară şi cum se adună oile când le cheamă măgarul din frunte.

Daca aţi uitat, aduceţi-vă aminte despre discursurile lui din preajma revoluţiei şi după revenirea din autoexilul din acea perioada.
Spuniâd astea, devine evident că e mai ieftin să sărim peste botez, împărtăşanie şi nunta iar când simţim că ne vine ceasul ne sinucidem şi lăsăm în testament să fim arşi la crematoriu. Deşi la preţurile ăstora de la incinerări eco, mai bine te descompui într-un şanţ, că oricum tot în pământ ajungi.

Polemica V.2

Crestin: Pe mine nu ma intereseaza de ce sunt canonizati acei oameni. Pe mine me intereseaza sa traiesc ceea ce spune Dumnezeu prin Cuvantul sau si sa spun la cati mai multi oameni Evanghelia.

Ateu:
Ar trebui sa te intereseze. Pt. ca te ghidezi dupa aceeasi religie care ii considera sfinti. [ ... ]

Polemica

Crestin : Ateul isi traieste viata fara un scop final. Da, ateii se bucura la cele mai mici si neinsemnate aspecte ale vietii, cum ar fi prietenia si dragostea, placerea si distractia, Mozart si Platon. Insa pentru a fi consecvent cu ateismul, o persoana atee nu are voie sa aiba un scop final in viata. Cu toate acestea, daca ateul este onest, va recunoaste ca simte ca exista ceva dincolo de aceasta existenta, ceva mai mare. Cineva a spus: [....]

Statistici

Statistici Ateism
Ateii din Germania in 1970 : 50%
Ateii din Germania in 2001 : 55,4%

Ateii din Cehia in 1970:39,9%
Ateii din Cehia in 2001 : 58,5%

Ateii din Elvetia in 1970 : 1,1%
Ateii din Elvetia in 2001 : 7,5%

Ateii din China in 1970 : 16,4%
Ateii din China in 2001 : 19,2%

Ateii din USA in 1970 : 8,2%
Ateii din USA in 2001 : 14,7%

Ateii din Australia in 1970 : 10,8%
Ateii din Australia in 2001 : 13,6%

Ateii din Franta om 1970 : 22%
Ateii din Franta in 2001 : 25%

Ateii din Canada in 1970 : 7,4%
Ateii din Canada in 2001 : 13,1%

Argumente Generale

I. Argumente Generale ale Teismului

Credinciosii , in lipsa teoriilor sustinatoare a realismului divinitatiilor,promoveaza ideea conform careia daca existenta lui Dumnezeu nu poate fi negata ,in concluzie acesta exista !!! Este ilogica sustinerea unei astfel de teorii , fiind evidenta necesitatea prezentei argumentelor in favoarea existentei,pentru a dovedi realismul divinitatii.
Deasemnea argumentele pe care se bazeaza atat crestinismul ,cat si alte religii, sunt irationale , fictive,pure presupuneri.
Argumente precum cel al Moralitatii , Creatiei,Complexitatii si al Sufletului sunt teori vagi, nedovedite , speculative,presupuse.
Argumentul Moral relateaza urmatoarele :
1. Nu exista valori morale in natura omului
2. Valorile morale nu exista decat daca Dumnezeu exista
3. Concluzie : Dumnezeu exista .
Argumentul moral al crestinilor este unul pur speculativ,Freud dovedind , ca actele morale se structureaza in timpul primei copilarii (5-7 ani) , in perioada maturizarii psihicului ,moralitatea individului fiind modelata in functie de societatea,si mediul in care convietuieste. In plus argumentul moral este in contradictie cu afirmatia din Biblie , ce sustine ca omul a fost creat cu propria judecata si capacitate de decizie !
Argumentul Creatiei sustine :
1. Tot ce se intampla are o cauza
2. La un moment dat , ceva a fost creat din nimic , Universul
3. Creatia trebuie sa fi avut o cauza
4. Din moment ce nu a existat materie in acel moment , cauza creatiei trebuie sa fi fost Dumnezeu
Acest rationament se bazeaza pe lipsa de informatii pentru a dovedi existenta divinitatiilor. Referitor la (1) ,mecanica cuantica a observat ca ,in natura , se creeaza particule , apoi se auto anihilieaza , fara nici o cauza. Din aceasta observatie rezulta ca existenta Universului , nu a fost determinata ,obligatoriu de o cauza.Afirmatia (4) este evident speculativa, in lipsa doveziilor ,a argumentelor se presupune cu usurinta : "cauza creatiei trebuie sa fi fost Dumnezeu". In prezent nu se poate extrage o concluzie clara asupra existentei Universului , religia , din lipsa de informatii presupunand ,obligatorie interventia divina.
Argumentul Complexitatii prevede :
Complexitatea organismului uman, si complexitatea elementelor universului este imposibila pe cale naturala, nu se poate realiza decat prin interventie Divina. (contra argumentul este Teoria Evolutionismului) .
Argumentul faptelor lui Isus :
Afirma ca faptele miraculoase ale lui Isus , culminand cu invierea , demonstreaza existenta divinitatiilor. ( Nu se i-a in considerare ca istoria nu a consemnat nimic din faptele sau existenta lui Isus , acestea fiind contestabile. )
Argumentul Sufletului :
Crestinii sustin ca oamenii au suflet (imaterial), spre deosebire de animale. In absenta sufletului oamenii comportandu-se asemnea necuvantatoarelor ! Ateii sustin ca sufletul este material, indentificandu-se cu creierul. Dovezi in acest sens fiind :
1. Dezvoltarea creierului este in stransa legatura cu dezvoltarea intelectuala.Dezvoltarea intelectului este imposibila fara evolutia creierului.
2. Deteriorarea creierului in urma accidentelor,consumului de substante nocive,etc. rezulta in deteriorarea permanenta a intelectului.Daca intelectul(sufletul) se afla in afara creierului de ce cei care sufera traume in zona cutiei cranieni ,nu mai au o activitate normala a intelectului ( deficiente de memorie ,devieri de comportament, etc.)?
3. Daca sufletul este separat de creier de ce Alzheimer,sau alte boli, afecteaza permanent intelectul (sufletul) , si nu numai creierul ?
+Deasemenea presupusele vindecari medicale miraculoase sunt atribuite ,divinitatii.
Aceste manifestari nu dovedesc decat stadiul primar in care se afla stiinta , respectiv medicina, nefiind posibila , intodeauna, stabiliarea unui diagnostic exact, in fiecare an , desprinzandu-se ramuri modificate ,ai diferitilor virusi.Spre exemplu in antichitate simpla gripa sau varicela , afecta masiv populatia unui oras, sau chiar a unei tari.
II. Provenienta Religiei
A fost dovedit de psihologi,etc. ca este foarte posibil ca religiile sa fie creatia omului.Cei care se ocupa cu studiul comportamentul si creierul uman , au dovedit ca in caracaterul omului sunt prezente numeroase instincte primare, unul din acestea fiind frica. Inca din Evul Mediu ,omul a fost dominat de frica fata de necunoscut , mister, natura, astfel , in timp , s-au dezvoltat practici , ritualuri de imbunare a naturii , iar apoi de sadisfacere a dorintelor zeiilor naturii.Religia , pornind de la vechii zei ai naturii si a vechilor ritualuri ,s-a dezvoltat ajungand la stadiul monoteist, fiind creata si o carte de ritualuri ,porunci, etc. (Biblia , Coranul ... ).
III. Provenienta Bibliei
Credinciosii , sustin ca Biblia a fost scrisa de oameni care erau sub influenta Duhului Sfant, dar nu exista nici o dovada sau argument care sa indice acest detaliu.Este cu mult mai probabil ca Sfanta Scriptura sa fi fost creata de om.In lipsa argumentelor si a doveziilor ,se presupune ca « faurirea » Bibliei a avut un amestec divin, acest fapt fiind irational , speculativ,ireal.
IV. Fanatismul Religios
Fanatismul religios , indeamna credinciosii sa ureasca sau ,sa ii converteasca pe toti cei care sunt de o credinta diferita sau care sunt atei ,chiar daca una dintre porunci este sa nu i-ti urasti semeni, presupunandu-se cu usurinta ca acestia sunt criminali , impotriva lui Dumnezeu, imorali ("chiar daca" in Biblie se sustine ca orice om detine un set de valori morale, datorat divinitatii).Habotnicii nu rationeaza faptele si doveziile ci doar creaza argumente fictive, pentru a-si sustine cauza.
Habotnicul vede in Ateu , omul pacatos ,imoral ce este impotriva firii omenesti, care trebuie eliminat.
De-a lungul istoriei au fost nenumarate incercari de a extermina ateii ( Inchizitia - 1231 de Papa Gregor IX ), dar in ciuda eforturilor Bisericii , numarul necredinciosilor este incontinua crestere, cauza fiind evolutia stiintei , si analizarea aprofundata a argumentelor ce sustin existenta divinitatii.
V. Concluzie
Argumentele , contradictiile , generalitatea, si evitarea argumentelor plauzibile , conduc la concluzia ca religia nu este decat , un mit,o poveste.Religia se bazeaza pe presupuneri , fapte ireale si pe Biblia scrisa de om,astfel conform ratiunii se concluzioneaza inexistenta divinitatiilor.

Irealismul Religiei

I. Irealismul Religiei

A se porni de la urmatoarele afirmatii :
- ideile religioase au fost elaborate de oameni
- miturile religioase au fost memorate si transmise de oameni
- legile religioase au fost inventate si impuse de oameni
- ceremoniile religioase au fost inventate de oameni
- doctrinele religioase au fost modificate conform dorintelor oamenilor
- cartiile religioase au fost realizate de oameni
- organizatiile religioase au fost create de oameni
- liderii religiosi au fost selectati de oameni
- cladirile religioase au fost construite de oameni
- credinta religioasa semnifica supunere fata de alti oameni

Irealismul si lipsa de rationalitate , pot fi regasite , frecvent , in orice religie existenta ,in Biblie fiind relatate nenumarate povestiri fantastice , ce contin presupusele minuni savarsite de Isus si Dumnezeu (despicarea marii,vindecari miraculoase,etc.)

II. Severitatea Divinitatii

Bunatatea absoluta a divinitatii , ce este descrisa in Biblie, este contrariata , des, de severitatea si pedepsele extreme acordate de Dumnezeu ,celor ce nu se supun vointei sale :
Deuteronom 13 : 6, 7, 8 care relateaza : "Daca fratele tau, fiul mamei tale; sau fiul tau, sau fiica ta, sau nevasta ta din bratele tale; sau prietenul tau care ti-e scump ca sufletul tau, te incita pe ascuns spunand, haide sa mergem si sa slujim alti Dumnezei pe care nici tu nici parintii tai nu-i cunoscura; (7) adica Dumnezeii popoarelor care va inconjoara, aproape de tine sau mai departe de la un capat al Pamantului la altul (8) tu sa nu accepti si sa nu-l asculti; si nu trebuie sa tainuesti ce a zis (9) dar trebuie negresit sa-l omori; mana ta sa fie prima asupra lui ucigandu-l, si dupa aceea a tuturor celorlalti; (10) si trebuie SA-L OMORI CU PIETRE; pentru ca a cautat sa te abata de la Domnul Dumnezeul tau, care te scoase din
tara Egiptului, din casa robiei."
Actele de milostenie si compasiune sunt in atiteza cu porunci precum : Exodul 22:18 : "Pe vrajitoare sa nu o lasi sa traiasca" .
Una dintre presupusele porunci ale divinitatii este "sa nu ucizi" , acesta fiind cel mai semnificativ pacat, dar Dumnezeu i-si incalca propria lege prin :
Exodul 29 "Si se intampla ca la mijlocul noptii Domnul ucise toti intai-nascutii in Tara Egiptului, de la intai-nascutul Faraonului ce se gasea pe tron, pana la intaiul nascut al robului ce se gasea in mizerie; si toti intai-nascutii dobitoacelor."
In Biblie , se aminteste ,frecvent , ca este obligatoriu ca omul sa aiba frica de Dumnezeu, si sa i se supuna la orice porunca, si sa-l iubeasca pe El si Isus mai mult decat proprii parinti , fii , rude , prieteni , etc. :
Matei 19:29 si Marcu 10:29: "Si oricine a lasat case, frati sau surori; sau tati or mame, sau sotii, sau copii, sau pamanturi de dragul numelui meu va primi insutit si va mosteni viata vesnica."
Orice nerespectare a poruncilor sau abatere de la obiceiurile crestine sunt aspru pedepsite prin condamnarea la "chinuire vesnica", sau prin
proceduri severe de purificare (canoane ,etc.).

Studiu despre cum se predă religia în şcoală

Liga Pro Europa a dat publicităţii rezultatele unui studiu, efectuat timp de mai bine de un an, asupra felului în care se predă religia în şcolile publice din România.

Adesea procesul de îndoctrinare
religioasă
ar înlocui procesul educativ

Printre concluzii figurează aceea că Ministerul Educaţiei a scăpat de sub control predarea religiei şi prezenţa cultelor în şcolile publice.
O altă concluzie este că adesea procesul de îndoctrinare religioasă înlocuieşte procesului formativ educativ.
Studiul s-a făcut pe baza a peste 3000 de chestionare distribuite în regiunile istorice ale ţării, pe baza analizei manualelor şi a evaluării directe a felului în care se predă religia în şcoli.
Smaranda Enache, coordonatoarea proiectului, spune că în spatele studiului nu stau nişte militanţi atei care vor să fie eliminată predarea religiei din şcoli, aşa cum adesea au fost prezentaţi autorii studiului care, spune ea, au întîmpinat şi destule dificultăţi în desfăşurarea acestui proiect.
Dar, spune doamna Enache, era nevoie să se afle cum se predă religia în şcoli şi care sunt beneficiile şi problemele pe care acest proces de învăţămînt le aduce societăţii.
“Sper că discuţia pe care o avem şi parcurgearea acestui raport va da răspunsuri raţionale la,această chestiune a educaţiei religioase în şcoli”.
“Era timpul, după introducerea religiei în şcoli în 1990, să se facă un bilanţ al avantajelor şi dezavantajelor modelului românesc de predare a religiei în şcoli, un model confesional”, spune Smaranda Enache.
Autorii raportului atrag atenţia că ministerul tratează disciplina religie ca pe un domeniu de "co-gestiune cu cultele religioase, entităţi de drept privat", un fenomen despre care semnalează cu nu are fundamentare nici constituţională, nici în legislaţia privind protecţia copilului.
Ei spun şi că religia este prezentată în primul rând prin viziunea cultelor.
Astfel apare nerespectarea caracterului laic şi echidistant al învăţămîntului de stat, şi de asemenea se pot genera situaţii de discriminare.
Manuale cu probleme
Unul din autorii proiectului, Remus Cernea, a observat şi că unele manuale de religie, editate sub egida unui cult sau altuia, prezintă celelalte culte în mod ostil, riscînd să genereze intoleranţă printre copii.
El a dat şi altfel de exemple dintr-un manual de religie de clasa întîi:
“Dacă te trezeşti duminica dimineaţa mai târziu de ora 10 înseamnă că nu-l iubeşti pe Dumnezeu şi nici pe aproapele tău”.
“Dacă nu îţi faci semnul crucii când treci pe lângă o biserică înseamnă că nu-l iubeşti pe Dumnezeu”.
“Pe pagina următoare este arătată şi pedeapsa pentru faptele rele, iar pedeapsa este că te calcă maşina”.
“Este foarte uşoară apoi legitimarea ideii că oricine are un accident de fapt este consecinţa unor fapte rele, şi în loc să-l compătimim pe acel om, mai degrabă îl vom bănui de nu ştiu ce păcate. Acest manual, repet, are avizul Ministerului Educaţiei”, spune Remus Cernea.
Ministerul "va revizui"
Reprezentantul Ministerului Educaţiei, Vasile Timiş, a spus că Ministerul ia în considerare recomandările acestui raport şi că oricum ministerul are în vedere măsuri prin care aceste lucruri să se revizuiască.
Raportul coordonat de Liga Pro Europa atrage atenţia şi că statutul de disciplină facultativă al religiei nu mai este respectat.
Se recomandă şi reintroducerea în programa şi în manualele de biologie a teoriei evoluţioniste, recent scoasă, pentru a se crea un echilibru cu teoria creaţionistă care există în manualele de religie.
Autorii raportului spun că formal, modul în care se predă religia în şcolile româneşti este asemănător cu ce se întîmplă în multe alte ţări europene dar că la o analiză mai atentă se constată că procesul de predare a acestei discipline are multe deficienţe.

Biserica Iudeo-Crestina

Conform Bisericii iudeo-crestine, „sfântul botez” este „prima si cea mai importanta Taina (sacrament), aceasta pentru ca este modalitatea de intrare în comunitatea crestina”.
„Celui botezat i se iarta pacatul stramosesc si toate pacatele personale daca a fost botezat mai târziu de nastere.„
„Botezul semnifica o renastere duhovniceasca, prin care cel botezat devine membru al Bisericii crestine.”

Trecem peste ciudata sugestie ca botezul sa fie facut „mai târziu de nastere”, chiar daca nu ne putem închipui în nici un fel un botez intra-uterin... Biserica iudeo-crestina nu a excelat niciodata cu apetenta fata de logica si ratiune. Problema care se pune este însa de ordin moral, rational si, nu în ultimul rând, etnic.
Diferitele Biserici crestine sunt poate cele mai putin îndreptatite sa vorbeasca de morala si moralitate, având mainile patate de sângele a zeci de milioane de victime inocente. Este deajuns sa amintim „Sfânta” Inchizitie, „Razboaiele Sfinte”, masacrele coloniale savârsite tot în numele „blândului” Isus, sau macelurile fratricide între diferitele „Biserici” iudeo-crestine. Fara a exagera, si cu deplina obiectivitate, putem afirma ca urgia iudeo-crestina a facut mai multe victime decât fratele ei ideologic si de sânge, comunismul.

• Esti de acord ca, prin „botez”, sa intri în aceasta odioasa organizatie de factura iudaica, iar întreaga ta viata sa se desfasoare în coordonatele stabilite strict de niste popi avizi de bani si putere...?

Biserica iudeo-crestina afirma ca, prin „botezare”, se „iarta” „pacatul stramosesc”. Care o fi acesta...? Trecând peste aspectele telenovelistice de prost gust ale povestii cu dumnezeul care, conform dogmelor, nu poate fi reprezentat, dar care totusi are picioare pentru a se plimba prin „rai” si voce pentru a striga pe Adam, pacatul cu pricina constând în „ispita cunoasterii”, putem lesne deduce ca, pentru a nu „pacatui” si pentru a se supune astfel vointei domnului, Adam ar fi trebuit sa se complaca într-o tâmpa si animalica imbecilitate... Deducem astfel ca, prin botez, trebuie sa ne caim si ne spalam pacatul de a fi rationali...

• Biserica si popii te vor prost, conform binecunoscutului precept „fericiti cei saraci cu duhul”. Îti convine sa alegi, constient si voluntar, imbecilitatea...?

Practic, prin botez se întelege alaturarea ta la comunitatea iudeo-crestina. Povestile, tribulatiile si faradelegile faptuite de niste obscure triburi asiatice tin deja loc de istorie si mitologie autohtona. Sa citam câteva dintre ele: onanismul, sodomia, proxenetismul practicat de patriarhul Avram cu sotia sa nonagenara Sara, incestul pe fondul consumului de alcool a lui Noe cu propriile sale fiice precum si multe alte obscenitati care au determinat un stat ca Germania sa interzica vânzarea „Bibliei” tinerilor sub 18 ani.
În antiteza cu degeneratii din deserturile Palestinei, sa privim catre strabunii nostrii daci, a caror reflectare în scrierile istorice a fost doar elogioasa, daca ar fi sa amintim doar expresia lui Herodot „cei mai drepti si mai viteji dintre traci”. Dacii si indo-europenii nu au avut nevoie de legi scrise care sa le interzica sodomia, incestul si alte bolnave perversiuni, pentru ca ei erau pur si simplu incapabili sa-si imagineze asemenea grozavii...!

• Esti din neamul lui Iuda, sau din cel al lui Decebal...?

În mod perfid si samavolnic, ai fost vândut iudeilor. Nu te-a întrebat nimeni ce parere ai. Daca ai fi aflat acum, ca în frageda pruncie, ai fost încadrat pe viata în PSD, ai fi fost, probabil, pe buna dreptate, extrem de indignat. Biserica iudeo-crestina ti-a renegat dreptul la optiune. Nu-ti propunem decât sa judeci cu capul tau, în deplina cunostinta de cauza, si dupa o matura chibzuinta. Si sa-ti exerciti dreptul de a opta ACUM !

Argumente

| Introducere
Crestinii vad existenta Dumnezeului lor ca un adevar incontestabil. Viziunea lor este falsa, nu numai datorita lipsei dovezilor pentru existenta adoratei lor entitati invizibile, dar mai ales datorita naturii contradictorii a acestei fiinte.

| Demonstrarea unei negatii universale
Multi crestini considera ca este imposibila demonstrarea unei negatii universale. Dar afirmatia conform careia este nevoie de omniscienta pentru a demonstra o negatie universala se întemeiaza, la rândul ei, pe conceptia conform careia obiectul în discutie este coerent, logic. Drept exemplu, desi nu exista dovezi asupra inexistentei inorogilor, este posibil sa se demonstreze ca acestia nu exista. Cu alte cuvinte, daca atributele unui obiect ipotetic sunt contradictorii, atunci se poate concluziona cu usurinta ca obiectul în cauza nu exista. Nu avem nevoie de cunostinte nelimitate pentru a concluziona ca sferele cubice nu exista; aceasta categorie de obiecte are atribute care se exclud reciproc: un cub, prin definitie, are 8 colturi, în timp ce o sfera nu are nici unul. Aceste proprietati sunt categoric incompatibile, neputând fi detinute concomitent de acelasi obiect.
Ceea ce încerc sa demonstrez este ca, asemenea sferelor cubice, atributele zeului crestin Iahve sunt incompatibile între ele, si asadar ca existenta lui Iahve este imposibila.

| Definirea lui Iahve
Crestinii l-au dotat pe zeul lor cu urmatoarele caracteristici: este etern, atotputernic, si a creat totul; el a creat legile naturii si poate schimba totul printr-un simplu act de vointa; este exclusiv bun, iubitor si complet just; este un zeu care poate trai toate emotiile umane; este atotstiutor: vede totul, atât în trecut, cât si în viitor.
Creatia divina a fost initial perfecta, dar oamenii, prin neascultare, au adus imperfectiunea în lume. Oamenii sunt rai si pacatosi si trebuie sa sufere în aceasta lume pentru pacatele lor, dar Dumnezeu le da acestora posibilitatea de a fi iertati de greselile lor, fiind rasplatiti cu fericirea deplina în Rai. Toti cei care nu accepta aceasta posibilitate a iertarii trebuie sa mearga în Iad si sa fie chinuiti pentru eternitate.
Aceste atribute ale Divinitatii sunt cele desprinse din Biblie, carte despre care crestinii cred ca este cuvântul perfect si veridic al lui Dumnezeu.

| Perfectiunea are nevoie de si mai multa perfectiune?
Ce o fi facut Dumnezeu pe durata acelei eternitati înainte de a crea totul? Daca el era tot ce exista pe vremea aceea, ce a deranjat acel echilibru suprem si l-a determinat sa creeze? Era plictisit? Sau s-o fi simtit singurel?
Se presupune ca Dumnezeu este perfect. Când ceva este perfect, este complet, nu mai are nevoie de nimic altceva. Noi, oamenii, ne angajam în tot felul de activitati pentru ca suntem în cautarea perfectiunii, pentru ca exista un dezechilibru între ceea ce suntem si ceea ce vrem sa fim. Daca Dumnezeu este perfect însa, acest dezechilibru nu poate exista: el nu ar trebui sa-si doreasca nimic, sa aiba nevoie de ceva sau sa vrea sa faca ceva. Un zeu perfect nu face nimic altceva decât sa existe. Asadar, un creator perfect este imposibil.

| Perfectiunea determina imperfectiunea
Dar, de dragul povestii, sa continuam si sa presupunem ca acest zeu absolut a creat Universul. Oamenii au fost încoronarea creatiei lui, din moment ce erau imaginea lui Dumnezeu si aveau capacitatea de a lua decizii. Totusi, acesti oameni au stricat echilibrul natural alegând sa nu-l asculte pe Dumnezeu.
Cum?! Daca ceva este perfect, nimic imperfect nu poate veni din el. Cu toate acestea, acest zeu perfect, care a creat un Univers perfect, a asistat la evolutia creatiei sale spre imperfectiune, autori fiind oamenii, parte a creatiei sale perfecte. Ne dam seama astfel cum principala sursa de imperfectiune este chiar Dumnezeu însusi.

| Situatia liberului arbitru
Obiectia pe care crestinii o ridica aici implica liberul arbitru. Ei spun ca o fiinta trebuie sa aiba liber arbitru pentru a fi fericita. Bunul Dumnezeu nu a vrut astfel sa creeze roboti, asa ca i-a înzestrat pe oameni cu liber arbitru, pentru a-i face capabili de a experimenta iubirea si fericirea, însa ei l-au folosit pentru a alege raul si astfel au introdus imperfectiunea în Universul initial fara cusur al Creatorului. Dumnezeu nu a putut controla aceasta decizie, deci vina pentru Universul asa cum este el cade asupra oamenilor, si nu asupra sa.
Sa vedem erorile: daca Dumnezeu este omnipotent, presupunerea conform careia liberul arbitru e necesar pentru fericire este falsa; daca acesta a putut face o regula care spune ca numai fiintele cu liber arbitru pot fi fericite, înseamna ca putea face si regula care sa spuna ca numai robotii pot fi fericiti. Optiunea din urma este clar superioara, din moment ce robotii nu pot lua niciodata decizii care i-ar putea face pe ei sau pe creatorul lor nefericiti, pe când fiintele cu liber arbitru pot; un Dumnezeu perfect si omnipotent care creeaza fiinte capabile de a-si ruina propria conditie este imposibil.
Apoi, chiar daca este sa consideram necesitatea liberului arbitru pentru fericire, Dumnezeu tot ar mai fi putut crea fiinte care sa posede aceasta calitate, dar care sa nu aiba capacitatea de a alege raul, ci de a alege între mai multe optiuni bune, spre exemplu. Mai mult, Dumnezeu poseda liber arbitru, si cu toate acestea nu ia decizii imperfecte; daca oamenii sunt dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, înseamna ca nici ei nu ar trebui sa le ia.
În orice caz, evidenta ramâne: prezenta imperfectiunilor în Univers infirma natura perfecta a creatorului sau.

| Suferinta ulterioara
Dumnezeu este omniscient. Atunci când a creat Universul, el a vazut suferintele pe care oamenii aveau sa le îndure din cauza pacatului originar al primilor reprezentanti ai acestei specii, a auzit tipetele de suferinta, urletele de durere ale celor condamnati la a trai într-o lume plina de cusururi. Mai mult ca sigur, el a stiut ca e mai bine ca acei oameni sa nu se fi nascut niciodata si, la fel de sigur, compasiunea lui l-ar fi împiedicat sa creeze o lume condamnata la esec si la suferinta eterna. O fiinta plina de compasiune care produce creaturi condamnate la durere este una logic imposibila.

| Despre pedeapsa
Dumnezeu este absolut just, si cu toate acestea el condamna oamenii destinati la a face lucruri imperfecte la suferinta infinita în Iad pentru greseli finite, sentinta, de altfel, inacceptabil de injusta. Absurditatea acestei pedepse este scoasa în evidenta de faptul ca sursa initiala a acestei lumi imperfecte este Dumnezeu însusi! Un Dumnezeu absolut just care-si condamna creatia pentru a carei imperfectiune este el însusi responsabil la chinuri eterne este unul imposibil.

| Credinta si fapte
Gânditi-va la toti oamenii care traiesc în regiuni izolate ale Globului si care niciodata nu au auzit de vestea cea buna a lui Iisus, sau la cei care au aderat în mod natural la religia parintilor lor, dupa cum au fost educati la nastere, asemeni celor care au avut „norocul” sa fie crestini. Toti acestia se vor chinui în focul cel de veci pentru ca nu au crezut în Iisus. Nu conteaza cât de corecti, buni si generosi au fost cu oamenii din jur pe durata vietii lor: daca nu accepta Evanghelia, sunt automat condamnati. Un Dumnezeu just nu ar judeca niciodata oamenii dupa credinta lor, ci mai degraba dupa faptele lor.

| Revelatia imperfecta
Biblia este, teoretic, cuvântul absolut al lui Dumnezeu: ea contine instructiuni adresate oamenilor, pentru a evita focul cel de veci al Iadului. Iata, ce dragut din partea lui Dumnezeu sa ne dea solutii pentru a depasi problemele pentru care el însusi este, de fapt, responsabil! Acest zeu atottiitor ar fi putut, printr-un simplu act de vointa, sa elimine problemele pe care umanitatea trebuia sa le îndure, dar în loc, în a sa întelepciune nemasurata, a optat pentru varianta de a ne oferi un amalgam de carti indescifrabile, numite „Biblie”, ca si unic mijloc de a evita Iadul pe care l-a pregatit pentru noi. Acest zeu perfect a decis sa-si reveleze vointa în aceasta scriere imperfecta, scrisa în limbajul imperfect al oamenilor, tradusa, copiata, interpretata, discutata, votata si înteleasa în fel si chip de catre noi, creaturile sale imperfecte. Niciodata doi oameni, luati aleator, nu se vor pune de acord cu privire la ce înseamna, concret, cuvântul lui Dumnezeu, din moment ce cea mai mare parte a mesajului biblic este fie incoerent, fie inconsistent. Si cu toate acestea, Dumnezeu se asteapta ca noi, reamintesc, creaturile sale imperfecte, sa rezolvam acest puzzle plin de paradoxuri folosindu-ne de mintile imperfecte cu care tot el ne-a echipat. Mai mult ca sigur, un Dumnezeu atotputernic si întelept ar fi trebuit sa intuiasca ca era mai bine sa-si reveleze vointa direct noua, si nu sa permita sa fie dezbatuta, modificata si, în ultima instanta, prost înteleasa din cauza limbajului diferit si inconsistent de care dispunem.

| Justitia paradoxala
Nu trebuie decât sa arunci o privire sumara în Biblie ca sa-i descoperi inconsistentele, din moment ce se contrazice în multe locuri în chestiuni fundamentale, cum ar fi în cazul justitiei divine. Acelasi Dumnezeu care-si asigura poporul ca fiii nu vor fi pedepsiti pentru pacatele tatilor lor va distruge, spre exemplu, un întreg camin pentru pacatele unui singur om (care furase din prada de razboi a lui Iahve); vorbim de acelasi Iahve care a adus ciuma printre mii de oameni nevinovati pentru a-i pedepsi pentru faptul ca regele lor David a efectuat un recensamânt; si acelasi Iahve care le-a permis oamenilor sa-i ucida Fiul pentru ca facuse câteva erori la planificarea creatiei, pe care dorea sa le îndrepte. Gânditi-va numai la câti oameni au fost împietriti, arsi de vii, înjunghiati, violati sau trimisi în sclavie din cauza simtului paradoxal al justitiei al lui Iahve! Sângele copiilor nevinovati a patat mâinile zeului perfect, corect si plin de compasiune Iahve...

| Istoria contradictorie
Nici macar nu vorbim de diferentele dintre varianta biblica si descoperirile arheologice, ci de contradictiile în materie de istorie din cadrul Bibliei însesi. O persoana care va citi si va compara continutul Sfintei Scripturi nu va sti exact cine erau sotiile lui Esau, daca Timna îi era acestuia concubina sau fiu, sau daca linia genealogica a lui Iisus este prin Solomon sau prin fratele lui, Nataniel. Si acestea ar fi doar câteva dintre sutele de contradictii cu privire la fapte istorice. Daca Biblia se contrazice în chestiuni care tin de viata pamânteasca, de zi cu zi, cum am putea avea încredere în ea în ceea ce priveste chestiunile morale sau spirituale?

| Profetiile re-împlinite
Biblia îsi interpreteaza gresit propriile profetii. Cititi Isaia 7 si comparati-l cu Matei 1, pentru a gasi doar una dintre profetiile gresit întelese de crestinii pasivi sau ignoranti. Semnul dat de Isaia regelui Ahaz avea intentia de a-l asigura asupra faptului ca dusmanii sai, regele Retin si regele Remalia, vor fi înfrânti, iar profetia a fost împlinita în chiar urmatorul capitol. Cu toate acestea, în Matei 1, nu numai ca termenul de „fecioara” este atribuit Fecioarei Maria, dar o profetie deja împlinita este revendicata pentru nasterea imaculata a lui Iisus!
Împlinirea profetiei din Biblie este citata ca si dovada a naturii divine a lui Iisus, dar acesta este doar un exemplu de o asa-numita profetie al carei scop a fost denaturat pentru a sustine o doctrina falsa si absurda. Efectiv, nu exista limite pâna unde persoanele naive si impresionabile nu ar merge în credinta lor, în ciuda nenumaratelor dovezi împotriva acesteia!
Biblia este imperfecta. Nu e nevoie decât de o imperfectiune pentru a demonta presupusul caracter absolut al cuvântului lui Dumnezeu, însa mult mai multe au fost gasite. Un Dumnezeu perfect care-si reveleaza vointa absoluta într-o carte imperfecta este unul imposibil.

| Atotstiutorul schimba viitorul
Un Dumnezeu care cunoaste dinainte viitorul nu îl poate schimba. Un Dumnezeu omniscient dotat cu liber arbitru este imposibil.

| Atotstiutorul este surprins
Cineva care stie totul nu poate experimenta emotia. Biblia afirma ca Dumnezeu traieste mai toate emotiile umane, inclusiv furia, tristetea sau fericirea. Noi, oamenii, avem emotii ca si rezultat direct al dobândirii de noi cunostinte. Spre exemplu, cineva care nu stia nimic despre infidelitatea sotiei lui, va trai furia sau tristetea la auzul vestii ca aceasta îl însala. Prin opozitie, Dumnezeul atotstiutor nu are nevoie de asa ceva, din moment ce nimic nu-i este necunoscut si nimic nou nu-i poate fi dezvaluit si, asadar, nu exista nimic nou care sa-i determine reactii de natura emotionala.
Oamenii sunt suparati sau frustrati când ceva merge gresit, si nu pot repara respectiva situatie; în schimb, Dumnezeul omnipotent, omniscient, poate schimba, poate repara orice. Oamenii tânjesc dupa lucruri care le lipsesc; în schimb, lui Dumnezeu nu-i lipseste nimic. Un Dumnezeu omniscient emotiv este unul imposibil.

| Concluzii
Am oferit argumente pentru imposibilitatea existentei zeului crestin Iahve. Nici un individ rezonabil si liber în gândire nu poate accepta existenta unei creaturi a carei natura este atât de contradictorie precum cea a zeului Iahve, creatorul „perfect” al Universului nostru imperfect. Existenta lui Iahve este pe atât de imposibila ca existenta sferelor cubice sau a inorogilor roz cu trei coarne.
În vreme ce credinciosii pot gasi linistitoare credinta în imposibilitati, nu exista satisfactie mai mare decât o minte limpede. Poti alege sa venerezi un zeu imposibil. Eu voi alege realitatea.

Cartea lui Adam si Eva

CARTEA LUI ADAM ŞI A EVEI

Când au fost goniţi din paradis ei şi-au făcut un adăpost şi au petrecut şapte zile jelind şi lamentându-se cu multă durere.
Dar dupa şapte zile a început să le fie foame, şi au început să caute ceva de mâncare, şi nu au găsit.
Atunci Eva i-a zis lui Adam:" Domnul meu, mi-e foame. Mergi, caută ceva de mâncare pentru noi. Poate că Domnul Dumnezeu va privi în urmă, îi va fi milă de noi şi ne va rechema în locul unde am fost înainte.
Eu şi Adam ne-am ridicat am mers şapte zile prin tot ţinutul ; şi nu au găsit asemenea hrană cum aveau în Eden.
Şi Eva i-a zis lui Adam:"Mă vei ucide? atunci am să mor, şi poate că Domnul Dumnezeu te va aduce pe tine in Eden, căci din cauza mea ai fost tu adus aici".
Adam a răspuns:" Renunţă Eva la asemenea cuvinte pentru că din cauza lor Dumnezeu să nu aducă alte blesteme peste noi.
Cum este posibil ca eu să ridic mâna împotriva propriului meu trup? Nu, hai să ne ridicăm şi să căutăm ceva pentru noi ca să traim mai departe, aşa nu vom cădea.
Şi au mers astfel căutănd timp de noua zile, şi nu au găsit nimic din ce erau obişnuit să aibe (de mâncare) în Eden, dar au găsit doar mâncare pentru animale.
Şi Adam i-a spus Evei:" Aceasta a lăsat Domnul să mănânce fiarele şi animalele;
dar noi obişnuiam să avem hrană pentru ingeri. Dar este corect şi drept ca să plângem înaintea ( ) Dumnezeului care ne-a făcut. Hai să ne căim cu o mare pocăinţă: poate că Domnul va fi milostiv cu noi, îi va părea rău de noi şi ne va da ceva pentru ca să putem trai.
Şi Eva i-a spus lui Adam:" Ce este pocăinţa? Spune-mi, ce fel de pocăinţă trebuie să fac? Hai să nu punem o prea mare povară pe noi, pe care să nu o putem îndura, ca prin aceasta Domnul nu va asculta rugăciunile noastre şi Î-şi va întoarce faţa de la noi, pentru că noi nu ne-am împlinit promisiunile.
Domnul meu cât de mult trebuie să te pocăeşti pentru ca eu am adus necaz şi chin peste tine?
Şi Adam i-a spus Evei : “ Tu nu poţi să faci aşa mult ca mine, ci fă doar atât cât ai putere. Pentru că eu voi petrece patruzeci de zile postind, dar tu ridică-te şi mergi la râul Tigris şi ridica o piatră şi stai in picioare pe ea in apă până la gât în adâncimea râului . Şi nu lăsa să iasă nici o vorbire din gura ta deoarece nu suntem vrednici să ne adresăm Domnului, deoarece buzele noastre sunt necurate de la copacul nepermis şi interzis.
Şi tu stai in picioare în apa râului treizeci şi şapte de zile. Dar eu voi petrece patruzeci de zile în apa Iordanului, poate că Domnului îi va fi mila de noi.
Şi Eva a mers la râului Tigris şi a făcut aşa cum a apus Adam. De asemeni Adam a mers la râul Iordan şi a stat în picioare pe o piatră în apă până la gât.
Şi Adam a spus: “ Î-ţi spun ţie, râu al Iordanului, fi indurereat ca mine, şi impreună cu mine toate (vieţuitoarele) care înoată şi care sunt în tine şi lasă-le să mă înconjoare şi să jelească împreună cu mine. Nu pentru ele să se lamenteze, ci pentru mine, pentru că nu ele au păcătuit ci eu.
Ca la un ordin, toate vieţuitoarele au venit şi l-au înconjurat şi din ceasul acela apa Iordanului a stat nemişcată şi curenţii ei au fost opriţi.
Şi au trecut optisprezece zile; apoi Satan s-a transformat intr-un inger de lumină şi a plecat la râul Tigris la Eva şi a găsit-o plângând şi diavolul însuşi s-a prefăcut a fi indurerat împreuna cu ea, el a început să plîngă şi i-a spus : “ Ieşi din râu şi nu te mai lamenta, incetează acum cu tristeţea şi suspinurile. De ce tu şi soţul tău Adam sunteţi aşa de neliniştiţi ?
Domnul Dumnezeu ţi-a auzit gemetele şi ţi-a primit pocăinţa, şi noi toţi îngerii L-am implorat în favoarea voastră şi am făcut rugăminţi Domnului.
şi El m-a trimis să te scot din apă şi să îţi dau hrană pe care ai avut-o in Eden şi dupa care plangi tare.
Acum ieşi din apă şi eu te voi conduce la locul unde hrana ta a fost pregătită”.
Dar Eva a auzit şi a crezut şi a ieşit din apa râului, şi carnea ei (tremura) precum iarba din cauza apei reci . Şi când a ieşit a căzut pe pământ şi diavolul a ridicat-o şi a condus-o la Adam.
Dar când Adam a văzut-o pe ea şi pe diavol cu ea, a scâncit şi a plâns tare şi a zis: “ O Eva, Eva, Unde este truda pocăinţei tale ?
Cum ai fost tu iarăşi prinsă de adversarul tău, prin ale cărui mijloace am fost instrăinaţi de locuinţa noastră din Eden şi bucuria spirituală ?
Şi când ea a auzit asta, Eva a înţeles că (a fost) diavolul (cel care ) a convins-o să iasă din râu; Şi a căzut cu faţa la pământ şi întristarea şi chinul şi vaiul ei au fost dublate.
Şi ea a plâns tare şi a spus : “ Vai de capul tău diavole. De ce ne-ai atacat fără motiv ? Ce ai urmărit să faci cu noi ? Ce ţi-am făcut noi tie ? pentru ce ne urmăreşti cu viclenie ? Sau de ce trebuie ca răutatea ta să ne atace pe noi? Ţi-am luat noi gloria ta şi te-am dezonorat? De ce trebuie tu să ne hârâi, duşmanule (şi să ne persecuţi) până la moarte cu răutate şi invidie?”
Şi cu un oftat greu, diavolul a vorbit: “O, Adame! Toată ostilitatea, invidia şi supărarea mea este din cauza ta, de când din cauza ta am fost expulzat din gloria mea, pe care o aveam în ceruri, în mijlocul îngerilor, şi din cauza ta am fost eu alungat pe pământ.
Adam a răspuns:” Ce imi spui tu ? Ce ţi-am făcut eu ţie sau care este vina mea împotriva ta? Vazand ca nu ti-am făcut nici un rau (si nu ti-am adresat) nici o injurie, de ce ne urmaresti ?
Diavolul a replicat: “ Adame ce îmi spui tu mie ? Din pricina ta am fost aruncat din acel loc.
Când tu ai fost format, eu am fost aruncat din prezenţa lui Dumnezeu şi izgonit din compania îngerilor. Când Dumnezeu a suflat în tine suflare de viaţa şi chipul şi asemănarea ta au fost făcute conform imaginii lui Dumnezeu, Mihail de asemenea te-a adus şi ne-a făcut să ne închinăm ţie în apropierea lui Dumnezeu, şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată-l pe Adam. Te-am făcut după chipul şi asemănarea noastră”.
Şi Mihail s-a dus şi a chemat toţi îngerii spunând : “ Închinaţi-vă imaginii lui Dumnezeu după cum Domnul Dumnezeu a poruncit “. Şi Mihail însuşi s-a închinat primul apoi m-a chemat şi a spus : “ Închină-te imaginii Domnului Dumnezeu “. Şi eu am răspuns : “ Nu am (nevoie ) să mă închin lui Adam”. Şi de vreme ce Mihail continua să mă silească să mă închin, i-am spus :” De ce trebuie să mă sileşti ? Nu mă voi închina unei fiinţe inferioare şi mai tinere (decat mine). Sunt mai în vârstă faţă de el în Creaţie, am fost făcut înainte să fie el făcut. Este datoria lui să se închine mie”.
Când îngerii care erau sub comanda mea, au auzit aceasta, ei au refuzat să i se inchine.
Şi Mihail a spus, “ Închinaţi-vă imaginii lui Dumnezeu, dar dacă nu te vei inchina lui Domnul Dumnezeu va fi mânios pe tine”.
Şi eu am spus: “ Dacă El va fi mânios pe mine, îmi voi aşeza tronul deasupra stelelor cerului şi voi fi asemenea Celui Prea Înalt”.
Şi Domnul Dumnezeu a fost mânios pe mine şi m-a izgonit pe mine şi pe îngerii mei din gloria noastră, şi din pricina ta am fost noi izgoniţi din locuinţele noastre în această lume şi aruncaţi pe pământ.
Şi imediat am fost covârşiţi de supărare, din moment ce nu am mai fost răsfăţaţi cu aşa mare glorie.
Şi am fost supăraţi când te-am văzut în asemenea bucurie şi lux. Şi printr-o păcăleală am înşelat-o pe soţia ta, şi ţi-am cauzat izgonirea prin ceea ce (a făcut) ea din bucuria şi luxul tău
După cum eu am fost dat afară din gloria mea.
Când Adam a auzit pe diavol spunând aceasta, a plâns tare şi a spus: “ O Doamne Dumnezeul meu, viaţa mea este în mâinile tale. Izgoneşte acest adversar departe de mine, care a căutat să î-mi distrugă sufletul, şi dă-mi mie gloria lui pe care el însuşi a pierdut-o”. Şi în momentul acela Diavolul a dispărut dinaintea lui. Dar Adam a indurat în pocăinţa lui stând în picioare patruzeci de zile (până la sfârşit) în apa Iordanului.
Şi Eva i-a spus lui Adam: “ Te părăsesc Domnul meu deoarece viaţa ta este recunoscută, deoarece tu nu ai făcut nici prima, nici a doua greşeală. Dar eu am greşit şi am fost coruptă pentru că nu am ascultat porunca lui Dumnezeu; şi acum izgoneşte-mă din lumina vieţii tale şi eu voi merge spre apus, şi acolo voi fi până voi muri.”
Şi ea a început să meargă spre părţile vestice şi să jelească şi să plângă amar şi să geamă tare. Şi şi-a făcut acolo un adăpost, în timp ce avea în pântece un copil de trei luni.
Şi când s-a apropiat timpul ca ea să nască, ea a început să aibe dureri, şi ea a plâns tare către Domnul şi a spus: “Fie-ţi milă de mine, o, Doamne, ajută-mă.” Şi ea nu a fost auzită şi mila lui Dumnezeu nu a înconjurat-o.
Şi ea şi-a spus :” Cine îi va spune domnului meu Adam ? Vă implor, luminători ai cerurilor, în timp ce vă întoarceţi spre est, purtaţi un mesaj către domnul meu Adam”.
Dar în acel ceas Adam a spus: “ Plângerea Evei a ajuns la mine. Poate că încă o dată şarpele s-a luptat cu ea .”
Şi el a mers şi a găsit-o intr-o mare supărare. Şi Eva a spus :” Din momentul in care te-am văzut, domnul meu, sufletul meu încărcat de supărare a fost înviorat. Şi acum imploră pe Domnul Dumnezeu în favoarea mea să te asculte pe tine să privească la mine şi să mă elibereze de durerile mele groaznice.” Şi Adam a implorat pe Domnul pentru Eva.
Şi iată, au venit doisprezece îngeri şi doua “virtuţi”, stând în picioare la dreapta şi la stânga Evei; şi Mihail stătea în picioare la dreapta: şi el a lovit-o în fată pană la sân şi a spus Evei : ”Binecuvântată eşti tu Eva de dragul lui Adam. Deoarece rugăciunile şi intervenţiile lui sunt mari, am fost trimis ca tu să primeşti ajutorul nostru.
Ridică-te acum şi pregăteşte-te să naşti. Şi ea a născut un fiu şi el strălucea; şi dintr-o dată copilul s-a ridicat şi a alergat şi a adus un fir de iarbă în mâna sa şi i l-a dat mamei sale, şi numele său a fost Cain.
Şi Adam i-a dus pe Eva şi pe băiat şi i-a condus spre est. Şi Domnul Dumnezeu a trimis diverse seminţe prin Mihail, arhanghelul şi le-a dat lui Adam şi i-a arătat cum să lucreze şi să cultive pământul, ca ei să aibe fructe cu care ei şi toate generaţiile lor să poată trăi.
Dupa aceasta, Eva a conceput şi a născut un fiu, al cărui nume a fost Abel; şi Cain şi Abel obişnuiau să stea împreună.
Şi Eva i-a spus lui Adam: “Domnul meu, în timp ce dormeam, am avut o vedenie, cum că era sângele fiului nostru Abel în mâna lui Cain, care îl turna în gura sa şi îl înghiţea. De aceea eu sunt tristă.
Şi Adam a spus: “Ah, dacă Cain l-a ucis pe Abel. Hai să îi despărţim unul de celălalt, şi hai să facem pentru fiecare din ei locuinţe separate.”
Şi ei l-au făcut pe Cain un bărbat de casă, dar pe Abel l-au făcut păstor; pentru ca în acest mod ei să fie separaţi reciproc.
Şi după aceasta, Cain l-a ucis pe Abel, dar Adam avea atunci o sută treizeci de ani, dar Abel a fost ucis când el avea o sută douăzeci şi doi de ani. Şi dupa aceasta Adam şi-a cunoscut soţia şi el a avut un fiu şi l-a numit Seth.
Şi Adam a spus Evei,” Iată, eu am un fiu, în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain”
Şi după ce Adam l-a născut pe Seth, el a trait opt sute de ani şi a născut treizeci de fii şi treizeci de fiice, în total şaizeci şi trei de copii. şi ei s-au înmulţit pe faţa pământului în popoarele lor.
Şi Adam i-a spus lui Seth, “Ascultă, fiul meu Seth, căci îţi voi povesti ce am auzit şi ce am văzut după ce mama ta şi cu mine am fost izgoniţi din Eden.
Când noi ne rugam, iată că a venit la mine Mihail arhanghelul, un mesager al lui Dumnezeu. Şi eu am văzut o trăsură ca vântul şi roţile ei erau ca de foc şi eu am fost prins în sus în paradisul dreptăţii, şi eu l-am văzut pe Domnul şezând şi faţa sa era fierbinte ca focul ce nu putea fi suportat. Şi multe mii de îngeri erau în dreapta şi în stânga acelei trăsuri.
Când am văzut asta, am fost uimit, şi groaza m-a cuprins şi m-am plecat înaintea lui Dumnezeu cu faţa la pământ.
Şi Dumnezeu mi-a zis: “Iată, tu vei muri, deoarece ai călcat porunca lui Dumnezeu, pentru că tu ai ascultat mai degrabă vocea soţiei tale, pe care ţi-am dat-o sub puterea ta, decât să o supui voii tale. Totuşi tu ai ascultat-o pe ea şi ai trecut peste cuvintele mele.
Şi când am auzit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, m-am înclinat până la pământ şi m-am înclinat Domnului şi am spus, “Domnul meu, Dumnezeu atotputernic şi milostiv, Cel sfânt şi drept, nu lăsa numele care este pătruns de majestatea Ta să fie pătat, ci converteşte-mi sufletul, căci eu voi muri şi suflarea mea va ieşi din gura mea. Nu mă alunga din prezenţa ta, (pe mine) cel pe care l-ai creat din lutul pământului. Nu îl alunga din graţia Ta pe cel pe care Tu l-ai hrănit.”
Şi iată ! un cuvânt privitor la tine a venit peste mine şi Domnul mi-a spus, “Deoarece zilele tale au fost obişnuite, tu ai fost creat cu o dragoste pentru cunoaştere; de aceea nu va fi luat de la sămânţa ta pentru totdeauna dreptul de a mă sluji.”
Şi când am auzit aceste cuvinte, m-am aruncat cu faţa la pământ şi L-am adorat pe Domnul Dumnezeu şi am spus, "Tu eşti Dumnezeul veşnic şi suprem; şi toate fiinţele î-ţi dau onoare şi laudă.
Tu eşti Lumina adevărată ce străluceşte deasupra tuturor luminilor, Viaţa vie, Puterea atotputernică infinită. Ţie, puterile spirituale îţi dau onoare şi laudă. Tu reverşi peste rasa oamenilor abundenţa milei Tale."
După ce m-am închinat Domnului, imediat Mihail, arhanghelul Domnului m-a apucat de mână şi m-a alungat din paradisul viziunii şi al poruncii Domnului.
Şi Mihail ţinea o nuia în mâna sa, şi el a atins apele, care erau în cerc în jurul Edenului, şi ele au îngheţat.
Şi eu am traversat, şi arhanghelul Mihail a traversat cu mine, şi el m-a condus înapoi la locul de unde mă luase.
Ascultă, fiul meu Set, chiar şi restul secretelor (şi lucrurilor sfinte) care vor fi,care mi-au fost descoperite când am mâncat din copacul cunoştinţei,
am ştiut şi am înţeles ce se va întâmpla în această era; [ce Dumnezeu intenţionează să facă creaţiei sale a rasei oamenilor. Domnul va apărea într-o flacără de foc (şi) din gura majestăţii Sale El va da porunci şi legi [din gura Sa va ieşi o sabie cu două tăişuri] şi ei Îl vor sfinţi în casa locuinţei majestăţii Sale.
Şi El le va arăta locul minunat al majestăţii Sale. Şi apoi ei vor construi o casă Domnului Dumnezeului lor pe pamântul pe care El Îl va pregăti pentru ei şi acolo ei vor călca legile Sale şi sanctuarele lor vor fi arse şi pământurile lor vor fi părăsite
şi ei inşişi vor fi împrăştiaţi; pentru că au stârnit mânia lui Dumnezeu. Şi încă o dată El îi va face să se întoarcă din împrăştierea lor; şi din nou vor zidi casa lui Dumnezeu;
Şi în timpurile din urmă casa lui Dumnezeu va fi preamărită mai mult decât cea din vechime. Şi înca o dată nedreptatea va întrece dreptatea. Şi apoi Dumnezeu va locui cu oamenii pe pământ [în formă vizibilă]; şi apoi, dreptatea va începe să strălucească. Şi casa lui Dumnezeu va fi onorată în timp şi duşmanii lor nu îi vor mai putea răni pe oamenii care cred în Dumnezeu; şi Dumnezeu Î-şi va ridica un popor credincios, pe care îl va salva pentru eternitate, şi cei lipsiţi de pietate vor fi pedepsiţi de Dumnezeu Împăratul lor, oamenii care au refuzat să iubească legea Sa. Cer şi pământ, nopţi şi zile, şi toate fiinţele Îl vor asculta, şi nu vor trece peste poruncile Sale. Oamenii nu îşi vor schimba lucrările, ci ei vor fi schimbaţi de la părăsirea legii lui Dumnezeu. Apoi Domnul va respinge de la El pe cei răi, şi drepţii vor străluci ca soarele, în ochii lui Dumnezeu.
Şi în acel timp, oamenii vor fi purificaţi prin apă de pacatele lor. Dar cei ce nu doresc să fie purificaţi prin apă vor fi condamnaţi. Şi va fi fericit omul care şi-a stăpânit sufletul, când va veni Judecata şi măreţia lui Dumnezeu va fi văzută printre oameni şi faptele lor vor fi cercetate de Dumnezeu, judecătorul drept.

O alta mare tampenie

PROFEŢIA SECRETĂ DE LA FATIMA

"Biserica fiind totodată divină şi umană, al doilea aspect a
avut din totdeauna tendinţa să-l înăbuşe pe primul"
Marc Dem, Le troisieme secret de Fatima

PROFEŢIA ASCUNSĂ - AL TREILEA SECRET

Am văzut că dintre cele trei secrete profetice încredinţate de Sfânta Fecioară la 13 iulie 1917, copiii au avut încuviinţarea să dezvăluie numai două. De ce? Cât timp era valabilă interdicţia? Şi mai ales, la ce se referea al treilea secret? În cele ce urmează vom încerca să răspundem acestor întrebări legitime.


La a treia apariţie, după ce Fecioara şi-a transmis mesajul, a precizat: Aceasta să nu o spuneţi nimănui". Copiii vor păstra cu sfinţenie secretul, pe care doi dintre ei (Jacinta şi Francesco) îl vor duce cu ei în mormânt.
Mai întâi, copiii au fost asaltaţi de nenumăraţi vizitatori care le ofereau micuţilor sărăntoci daruri neînchipuit de bogate, chiar bijuterii de aur pentru a le smulge taina. Au urmat interogatoriile canonice între anii 1922 şi 1930, adevărate torturi psihice demne de inchiziţia catolică, cărora unica supravieţuitoare, Lucia, le-a rezistat cu un admirabil curaj.
La data de 9 ianuarie 1944, Lucia s-a hotărât să consemneze al treilea secret, temându-se că va muri ca urmare a unei severe pneumonii. Cele câteva rânduri aşternute pe o foaie de caiet şcolar au fost închise într-un plic sigilat cu ceară. În luna iunie a aceluiaşi an, Lucia a predat plicul superiorului unei congregaţii misionare, pentru a fi înmânat episcopului (monseniorul José da Silva) care l-a păstrat în palatul său episcopal datorită refuzului Vaticanului de a primi documentul. Plicul va rămâne acolo până la moartea episcopului survenită în anul 1957.
Lucia i-a cerut lui da Silva ca plicul să fie deschis fie la moartea ei, fie în anul 1960 după ceea ce se va întâmpla mai întâi", explicându-i canonicului Barthas: “întrucât Sfânta Fecioară doreşte astfel". Ulterior, sora Lucia i-a indicat cardinalului Ottaviani argumentul Fecioarei: "În 1960, mesajul va apare mai limpede". Odată cu trecerea anilor, ce se va fi putut întâmple oare, pentru a o determina pe Lucia să-şi modifice complet declaraţia? Este sigur că a trebuit să cedeze unor puternice presiuni, pentru a afirma la 11 octombrie 1992 cardinalului Padiyara din India, episcopului de India Francis Michaelappa şi părintelui Francisco Pacheco de la Fort Ceara, Brazilia: "Al treilea secret nu este destinat a fi revelat. A fost destinat numai papei şi ierarhilor imediat subordonaţi lui. Doamna Noastră nu a spus niciodată că trebuie să fie făcut public cel mai târziu în 1960. Secretul era pentru papă".
În documentata sa carte consacrată subiectului, Marc Dem preciza: În intenţia Luciei, plicul nu era destinat papei, ci episcopului sau patriarhului". De altfel, episcopul da Silva a lăsat în scris dispoziţia (datată 8 decembrie 1945) ca după moartea sa, plicul să fie predat cardinalului don Manuel, patriarh al Lisabonei.
După ce Roma refuzase timp de 13 ani primirea plicului, odată cu dispariţia lui da Silva Vaticanul realizează brusc importanţa secretului şi doreşte să controleze difuzarea acestuia (după 1960), de aceea reclamă chiar în 1957 obţinerea cu orice preţ a plicului sigilat. În consecinţă, monseniorul Cento, nunţiu apostolic, va expedia plicul la Roma, unde acesta îi va fi remis papei Pius al XII-lea, care îl va depune - fără a-l fi deschis - în seiful apartamentelor sale private, sub eticheta “Secretum Sancti Officii". Plicul va rămâne neatins până la moartea acestui papă, survenită la 10 septembrie 1958.
La 28 octombrie 1958, cardinalul Roncalli devine papă sub numele de Ioan al XXIII-lea. Noul papă declarase la Conciliul Vatican II: “Ni se pare necesar să afirmăm dezacordul nostru total faţă de acei profeţi ai nenorocirilor, care anunţă mereu catastrofe, ca şi cum lumea s-ar apropia de sfârşit". S-ar putea deduce din aceste spuse dezinteresul papei pentru conţinutul plicului secret. Cu toate acestea, pe când se afla la castelul Gandolfi,în vara anului 1959, Ioan al XXIII-lea deschisese plicul (încălcând astfel consemnul) în prezenţa cardinalului Ottaviani şi a monseniorului Capovilla, secretarul papei , iar traducerea din portugheză a fost asigurată de către monseniorul Paulo Jose Tavarez de la Secretariatul Statului Vatican. După aceasta, sigilându-l la loc, papa nu l-a mai atins până la moartea sa în 1963. Ottaviani şi Capovilla au atestat că sigiliile originale fuseseră găsite intacte.
Odată cu venirea anului 1960, toată lumea se aştepta ca secretul să fie divulgat. Dar la 9 februarie, agenţia portugheză de ştiri a făcut publică următoarea telegramă: “Cetatea Vaticanului. Este probabil ca “secretul de la Fatima” să nu fie făcut public niciodată. După indicaţia sorei Lucia, scrisoarea nu putea fi deschisă decât în cursul anului 1960... Vaticanul a decis ca textul scrisorii sorei Lucia să nu fie revelat, continuând să fie păstrat în cel mai strict secret. Decizia autorităţilor vaticane se bazează pe următoarele motive: 1. Sora Lucia se află încă în viaţă. 2. Vaticanul cunoaşte deja conţinutul scrisorii. 3. Deşi Biserica recunoaşte apariţiile de la Fatima, ea nu doreşte să-şi asume responsabilitatea de a garanta veracitatea cuvintelor pe care cei trei păstori spun că li le-a adresat Fecioara Maria". Această ştire de presă nu a fost niciodată nici confirmată şi nici dezminţită, iar papa nu a dat nici un comunicat şi nu a făcut nici măcar vreo aluzie.
La numai câteva luni după ce fusese ales (în iunie 1963), noul papă Paul al VI-lea a deschis la rândul lui plicul, a citit mesajul şi a închis plicul la loc. Cât despre nefericitul său succesor, Ioan Paul I, acesta nu a mai avut timpul necesar, poate nici dorinţa, căci a murit în septembrie 1978 (după toate probabilităţile asasinat) la numai 33 de zile după ce se devenise cap al Bisericii Catolice.
Nici Ioan Paul al II-lea nu a consimţit să dezvăluie al treilea secret. Într-o convorbire avută cu tinerii germani în noiembrie 1980, la Fulda, în Germania de Vest, reluată în ziarul Stimme des Glaubens, el s-a referit la acest mesaj al Fecioare, spunând: “Trebuie să ne pregătim, într-un timp nu prea îndepărtat, să suferim mari încercări care ne vor cere hotărârea de a pierde chiar viaţa... Prin rugăciunea voastră şi a mea, e posibil să ne îndulcim această soartă, dar nu e cu putinţă să o înlăturăm, căci numai în acest chip Biserica poate fi reînnoită... Trebuie să fim tari. Trebuie să ne pregătim să ne încredinţăm lui Christos şi Prea Sfintei Sale Mame".
Ajunşi aici, vom arăta că într-o apariţie din august 1931, Iisus Christos S-a plâns Luciei de neascultarea îndemnurilor divine: “Ei n-au vrut să-Mi asculte cererea... Ca şi regele Franţei, se vor căi, dar va fi târziu. Rusia îşi va fi răspândit greşelile în lume, provocând războaie şi persecuţii împotriva Bisericii; Sfântul Părinte va avea mult de suferit".
În anul 1981, în Piaţa Sfântul Petru din Roma, Mahomed Ali Agça şi-a descărcat pistolul asupra capului Bisericii Catolice, Ioan Paul al II-lea. Crima a avut loc la 13 mai, ora 17 şi 19 minute (prin inversare rezultă 1917). Or, ne amintim că 13 mai 1917 fusese data primei apariţii de la Fatima.
Cu numai câteva zile înainte de atentat, mai exact la 2 mai 1981, australianul James Downey (pe care Dem îl consideră un vizionar), fost călugăr cistercian la mânăstirea romană de la Tre Fontane, ceruse imperios ca papa să dea publicităţii al treilea secret de la Fatima.
Ioan Paul al II-lea îşi propusese să facă un pelerinaj la Fatima la 13 mai 1982. Cu câteva minute înainte de începerea zilei fixate pentru pelerinaj, abatele Juan Fernandez Krohn l-a acuzat pe papă de dezastrul catolicismului şi de ofensiva comunismului. Acestea sunt coincidenţe care dau mult de gândit.
Ne putem întreba, pe bună dreptate, cât de înspăimântător putea fi “al treilea secret de la Fatima"? Căci cinci papi l-au păstrat: unii au refuzat să-l cunoască, iar alţii au sigilat plicul la loc după ce au citit mesajul pe care nu l-au divulgat niciodată.
Devine evident că, pentru papalitate, acest secret era mai încărcat de consecinţe decât fuseseră celelalte două profeţii, care avuseseră totuşi o importanţă capitală pentru omenire anunţând sfârşitul primului război mondial, izbucnirea celui de la doilea, ascensiunea şi prăbuşirea comunismului european.
În continuare vom examina şi alte atitudini ale exponenţilor catolicismului, care ar putea arunca oarecare lumină asupra esenţei acestui secret atât de bine păzit.
Cardinalul Ottaviani, primul martor al deschiderii plicului - alături de papa Ioan al XXIII-lea - a spus şi a repetat în conferinţa ţinută la Roma la 11 februarie 1967, că Lucia a scris al treilea secret pentru Sfântul Părinte (“El este destinatarul Secretului"), ceea ce era un fals strigător la cer, după cum am văzut. Din insistenţa cardinalului, împotriva oricărei evidenţe, că mesajul Fecioarei ar fi fost adresat papei, Marc Dem deduce că Fecioara se referise chiar la papă şi/sau la Biserică.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Antenne 2, întrebat fiind ce crede despre secretul de la Fatima, episcopul auxiliar din Coimbra a încercat să-i minimalizeze însemnătatea (probabil dezastruoasă pentru papalitate şi catolicism), spunând: “Asta nu are nici o importanţă. El interesează mai ales ziariştii".
Părintele Alonso, numit în 1966 expert oficial pentru Fatima, era apreciat drept unul dintre cei mai buni cunoscători ai subiectului. Într-un articol pe care îl compusese cu numai câteva săptămâni înainte de a muri în decembrie 1981, acesta scrisese: “Papa Paul al VI-lea a considerat oportun şi prudent să întârzie revelarea textului pentru timpuri mai bune. Papa Ioan al XXIII-lea declara că textul nu se referea la pontificatul său... Iar papii ce au urmat n-au considerat că a sosit momentul să ridice vălul misterului în împrejurările în care Biserica nu depăşise încă impactul îngrozitor al celor douăzeci de ani de post-conciliu, în timpul cărora criza credinţei s-a instaurat la toate nivelurile". El a mai afirmat că al treilea secret se referă îndeosebi la pedepse spirituale care vor fi cu mult mai severe şi chiar mai înspăimântătoare decât foametea, războaiele şi persecuţia.
Marc Dem analizează, în continuare, interviul luat în vara lui 1984, de către Vittorio Messori, cardinalului Ratzinger, al doilea succesor al lui Ottaviani în fruntea Sfântului Oficiu. El ajunge astfel la două concluzii: 1. Conţinutul secretului se pretează unei utilizări senzaţionale. 2. În al treilea secret există ceva cumplit, apocaliptic. În interviul amintit, cardinalul constatase cu amărăciune: “Creştinii sunt din nou o minoritate, mai mult decât au fost vreodată de la sfârşitul antichităţii". De fapt, încă de când era arhiepiscop de München în 1980, Ratzinger observase: “Nimeni nu poate nega că ultimii zece ani au fost prejudiciabili pentru Biserica Catolică. În locul reînnoirii anunţate, ei ne-au adus un proces de decadenţă". El a mai spus: "Publicarea celui de-al treilea secreť ar însemna să expunem Biserica primejdiei senzationalismului, exploatării conţinutului acestuia".
Bazându-se pe un studiu aprofundat, actualul episcop de la Fatima, monseniorul do Amaral de Leiria, spunea, la 16 septembrie 1984 : “Secretul de la Fatima nu vorbeşte nici de bombe atomice, nici de capete nucleare, nici de rachete Pershing sau SS-20. Conţinutul său nu priveşte decât credinţa noastră... Pierderea credinţei unui continent e mai rea decât dispariţia unei naţiuni; şi e adevărat că şi credinţa scade continuu în Europa". Comentariul lui Marc Dem a fost: “Monseniorul do Amaral nu-şi exprimă judecata sub formă de ipoteză, el o enunţă pe un ton afirmativ". Teza părintelui Alonso este acum confirmată public de către episcopul de Fatima. Mesajul prezice o criză cumplită a Bisericii. Multă lume crede că în 1973, Fecioara se referise la al treiles secret atunci când i-a spus sorei Agnes Sasagawa din Akita, Japonia: "Rugaţi-vă pentru papă, episcopi şi preoţi... Biserica se va umple de cei ce acceptă compromisuri, iar demonul va convinge mulţi preoţi şi suflete sfinte să abandoneze slujirea lui Dumnezeu".
În Le Figaro, André Pierre denunţă “trădările comise... de o inteligentsia sacerdotală” plasată adesea în posturi cheie". Implicaţiile Vaticanului în afacerile mafiote, spălarea banilor murdari, corupţia, homosexualitatea unor preoţi catolici, abuzurile sexuale practicate asupra copiilor nu mai pot fi ignorate de marele public, tot mai revoltat de aceste fapte.
Marc Dem schiţează întinderea dezastrului: patruzeci de mii de preoţi s-au răspopit, s-au grăbit să se căsătorească; orga e înlocuită de chitară; citirea evangheliei e încredinţată paznicului, în timp ce preotul se face factor poştal; episcopii închis seminariile chiar pe când mai erau frecventate; mai bine de jumătate dintre credincioşi au abandonat în masă practica religioasă. Dar, spune scriitorul, “dacă secretul de la Fatima nu ar vorbi decât despre aceste dezordini, care sunt cunoscute acum de către toată lumea, n-ar fi existat obstacole în publicarea lui. Dimpotrivă, asta i-ar fi ajutat pe cardinalul Ratzinger şi pe papă să schimbe calea şi să abandoneze erorile comise". El ajunge la concluzia logică: secretul se referă la “sursa crizei care zguduie Biserica". Se înţelege atunci de ce papii nu vor - şi într-o anumită măsură nu pot - să-l facă public.
În interviul acordat în 1990 publicaţiei italiene Trenta Giorni, cardinalul Oddi afirmă: “După părerea mea, secretul de la Fatima ascunde o profeţie tristă pentru Biserică. Din acest motiv, Ioan al XXIII-lea nu l-a divulgat, Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea au urmat aceeaşi cale".
Făcând în anul 1992 darea de seamă a celei de-a 75-a aniversări de la Fatima, abatele Laurentin scria: “Al treilea secret anunţă criza credinţei şi a clerului, care a survenit în jurul anului 1968. Substanţa [secretului] e cunoscută".
Folosind textele călugărului Alonso şi mărturiile Luciei, un vizionar englez contemporan cunoscut sub numele de fratele Michael a arătat că profeţia a treia se referă la Spirit şi spiritualitate şi dezvăluie teribila criză a Bisericii: în sânul instituţiei vor avea loc conflicte majore, credincioşii nu vor mai şti care dintre credinţe e cea adevărată, răul se va insinua chiar în inima Bisericii, şi preoţii vor deveni partizanii lui, predicând dogmele sale, fiind de aceea crunt pedepsiţi. Cardinalul Ottaviani afirmase că pedepsele prezise de către Doamna Noastră deja au început. La rândul lui, arhivarul de la Fatima, fratele Fuentes, spunea: "Cel de-al treilea secret este cel pe care-l trăim astăzi". Adăugăm că Lucia atrăsese atenţia asupra relaţiei dintre al treilea secret şi capitolul 13 din Apocalipsă. Or, tocmai acesta evidenţiază legătura dintre Biserică şi cifra răului, 666.
A TREIA PROFEŢIE FĂCUTĂ DE CĂTRE FECIOARA MARIA LA FATIMA ANUNŢĂ INEVITABILA PRĂBUŞIRE A PAPALITĂŢII ŞI A BISERICII, DIN LĂUNTRUL LOR, PRIN LUCRAREA MAMEI DIVINE.

Daca ar fi adevarat ....... ce m-as bucura

Biserica si tainele ei !!

n decembrie 1945, doi ţărani egipteni au descoperit în apropierea satului Nag Hammadi un vas de pământ conţinând treisprezece suluri de piele. Acestea cuprindeau texte biblice având un caracter gnostic, datând de la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui de-al V-lea. Între acestea se aflau:
• Evanghelia lui Toma;
• Evanghelia Adevărului;
• Evanghelia Egiptenilor;
• Evanghelia Mariei;
• Evanghelia lui Filip,
pe drept cuvânt, un ansamblu de o inestimabilă valoare pentru cunoaşterea literaturii creştine timpurii, cu nimic mai prejos de Evangheliile cunoscute.


Este vorba de documente de prima mână ce aparţinuseră evreilor fugiţi din Palestina, care avuseseră privilegiul de a-l fi cunoscut personal pe Iisus.
Ansamblul sulurilor de piele cuprinde 52 de documente ce abordează subiecte gnostice creştine dintre cele mai importante: elementul feminin al divinităţii, natura lui Dumnezeu, natura lui Christos, suferinţa, moartea, învierea lui Christos.
De ce fuseseră îngropate aceste texte şi cum se explică faptul că rămăseseră necunoscute timp de aproape două mii de ani? Motivul este că un sobor de episcopi le etichetase drept eretice către jumătatea secolului al doilea.
Episcopul Irineu din Lyon scrisese către anul 180 cinci volume intitulate Respingerea şi desfiinţarea aşa-zisei cunoaşteri care începeau prin făgăduiala de a denunţa ideile celor ce propovăduiau erezia. Astfel, el ataca o evanghelie celebră numită Evanghelia Adevărului pe care o considera deosebit de periculoasă.
Cincizeci de ani mai târziu, Ipolit de la Roma a scris o altă "respingere" masivă a oricărei erezii, pentru "a dezvălui şi a respinge blasfemiile deosebit de eretice".
Potrivit tradiţiei eretic era cel care se abătea de la adevărata credinţă. Dar ce anume definea această adevărată credinţă? Şi de ce era numită astfel?
Primele comunităţi creştine, din vremea apostolilor, îşi puneau laolaltă în comun banii şi bunurile. Toţi aveau aceeaşi credinţă şi se rugau împreună; toţi respectau autoritatea apostolilor.
Între grupurile de creştini circulau numeroase Evanghelii precum cele ale lui Matei, Marcu, Luca, Ioan dar şi Toma, Filip, a Adevărului etc. ca şi imnuri secrete atribuite lui Iisus sau discipolilor Lui.
De ce s-a modificat această situaţie către sfârşitul secolului al doilea? De ce creştinismul s-a transformat într-o instituţie ce avea în frunte o ierarhie pe trei niveluri: episcopi, preoţi şi diaconi care se dădeau drept păzitorii singurei "adevărate credinţe"? Cine a operat aceste schimbări şi din ce motive? De ce anumite texte au fost excluse şi declarate "eretice"?
În ochii lui Irineu, gnoza era cea mai nefastă dintre deviaţii. Ea se baza pe experienţa personală şi pe unirea cu Dumnezeu, minimaliza rolul preoţilor şi episcopilor şi se opunea constituirii unei puteri bisericeşti. Aşadar, episcopul din Lyon s-a apucat să distrugă gnosticismul, descurajând demersul personal în favoarea unei credinţe colective, indiscutabile, graţie instaurării unor dogme definitive. Astfel s-a întâmplat ca Noul Testament încăput în mâinile lui Irineu să fie cernut prin sita deasă, prescurtat, adăugit sau modificat după interes, pentru a ajunge la ansamblul de texte ce se cunoaşte astăzi.
Se ştie că în anul 367, episcopul Atanasie din Alexandria a alcătuit lista titlurilor destinate să compună Noul Testament, iar această listă a fost ratificată de participanţii la Conciliile de la Hippone din 393 şi de la Cartagina patru ani mai târziu. Aşa a luat naştere cartea pe care o ştim, rod al unei selecţii, operă omenească, deci supusă greşelii. Oare după ce criterii au hotărât acele conclave ecleziastice, care anume texte să aparţină Noului Testament, şi care să fie înlăturate?
La epoca redactării Evangheliilor, principiile esenţiale ale noii religii fuseseră deja stabilite. Către finele secolului al doilea, creştinii dreptcredincioşi deja începuseră să definească criteriile de apartenenţă la Biserică. Oricine profesa "crezul", accepta ritul botezului, participa la cult şi se supunea clerului, era acceptat drept creştin.
Pentru a deveni cu adevărat "catolic", adică "universal" (în limba greacă), conducătorii Bisericii creaseră un cadru simplu, compus dintr-un schelet doctrinar, ritual şi politic ce s-a dovedit a fi un sistem de organizare deosebit de eficient.
Ignaţiu, episcopul Antiohiei, definea Biserica în raport cu episcopul ce reprezenta acest sistem: "nimic să nu se facă în legătură cu Biserica fără episcop... Unde este Christos, acolo este şi Biserica catolică".
De teamă să nu apară vreun "eretic" care să afirme că Christos poate fi prezent chiar când episcopul este absent, Ignaţiu a pus lucrurile la punct în acest sens: "nu e legal nici să botezi, nici să celebrezi o slujbă rituală fără episcop... A te alătura episcopului, înseamnă a te alătura Bisericii. A te separa de episcop, înseamnă a te separa nu numai de Biserică, ci chiar de Dumnezeu Însuşi!..." El subliniază că în afara ierarhiei ecleziastice, "nu există nimic care să se poată numi Biserică..."
Episcopul de Lyon, Irineu, este de acord cu Ignaţiu: numai adevărata Biserică este cea care păstrează forme asemănătoare constituirii ecleziastice. "Adevărata gnoză este cea care se referă la doctrina apostolilor, la vechea constituire a Bisericii în întreaga lume, şi a faptului că reprezintă corpul lui Christos urmând succesiunea episcopilor prin care ei au transmis ceea ce se află pretutindeni". Irineu a contribuit în a da o formă stabilă şi coerentă tinerei teologii creştine, mai mult decât toţi primii părinţi ai Bisericii. El a denunţat şi condamnat cu vehemenţă tot ce nu aparţinea dreptei credinţe de la cele mai îndepărtate origini ale curentelor eretice. Diversităţii, presupuselor lor erori şi fapte rele, el le-a opus unitatea, adevărul şi superioritatea Bisericii creştine, singura "demnă de ataşament", singura capabilă să asigure mântuirea, şi în afară de care nu există decât erezii demne de cele mai aspre pedepse.
"Numai acest sistem, spune Irineu, se bazează pe coloana şi solul scrierilor apostolice cărora le conferă autoritate absolută. Înainte de toate, evangheliile Noului Testament: toate celelalte sunt mincinoase şi îndoielnice, neapostolice şi probabil opere eretice. Numai Biserica catolică prezintă un sistem foarte complet de doctrine, proclamând un singur Dumnezeu creator şi Tată al lui Christos, care S-a incarnat şi S-a ridicat dintre cei morţi. În afara acestei Biserici nu există mântuire: ea dă acces la viaţă; toţi ceilalţi sunt hoţi şi tâlhari". Irineu nu doreşte altceva decât "să-i convertească la Biserica lui Dumnezeu", considerându-i drept apostaţi, mai răi decât păgânii.
Dimpotrivă, creştinii gnostici au dezvăluit că ceea ce deosebeşte falsa Biserică de cea adevărată nu este rolul deţinut de clerici, ci nivelul de pricepere al membrilor săi şi calitatea raporturilor dintre ei.
Apocalipsa lui Petru declară că "cei ce purced din viaţă... fiind iluminaţi, ştiu să deosebească falsul de adevăr... Ei nu încearcă să-i domine pe ceilalţi, nici să-i supună pe episcopi şi diaconi, canale uscate".
Gnosticii declară că ceea ce caracterizează adevărata Biserică este unirea membrilor ei cu Dumnezeu şi a unora cu alţii, "uniţi pentru totdeauna prin prietenie, necunoscând nici ostilitatea, nici răul, ci fiind uniţi prin gnoză... în prietenie unii cu alţii". Între ei domneşte o intimitate de soţi, de nuntă spirtuală, trăind într-o paternitate, o maternitate, o fraternitate şi înţelepciune raţională, ca cei ce se iubesc, ca într-o comuniune a spiritului.
Aceste viziuni ale Bisericii cereşti alcătuiesc un viu contrast cu portretul terestru al Bisericii rezultat din documentele dreptcredincioşilor.
Înainte de a adera la Biserica gnostică, Tertulian adoptase aceeaşi definiţie a Bisericii ca şi Irineu. În criticile aduse ereticilor, el declara că numai Biserica deţine regulile apostolice ale credinţei, venerând Canonul Sfintei Scripturi şi purtând semnul succesiunii apostolice prin ierarhia sa ecleziastică: "această regulă... a fost predicată de către Christos, şi nu pune nici o altă problemă decât cea pe care o introduc ereticii şi care îi face pe oameni eretici".
Cu toate acestea, la sfârşitul vieţii, Tertulian se va rupe de comunitatea dreptcredincioşilor, va respinge Biserica creştinilor pur "psihici". Atunci el va opera o distincţie categorică între Biserica empirică şi viaţa diferită, spirituală a Bisericii. Începând de atunci, el nu va mai defini Biserica prin raport cu organizaţia sa ecleziastică, ci numai ţinând seama de spiritul ce sfinţeşte pe fiecare membru al său. El îşi va bate jos de comunitatea catolică, ca fiind o Biserică a unei mulţimi de episcopi: "... Căci Biserica însăşi, este în principal şi de drept Spiritul, care cuprinde treimea unei divinităţi unice, Tatăl, Fiul, şi Sfântul Duh. Biserica este prezentă acolo unde doreşte Domnul. Biserica spirituală pentru membrii spirituali, şi nu Biserica unei mulţimi de episcopi!"
Autorii gnostici resping ca false toate caracteristicile creştinismului ecleziastic. Supunerea faţă de ierarhia clericală pretinde credincioşilor supunerea faţă de "călăuze oarbe". Conformarea la regula "crezului" tinde să întemniţeze pe toţi creştinii într-o ideologie inferioară. Credinţa în sacramente dă dovadă de o analiză naivă şi magică: creştinii celebrează botezul ca pe un rit de iniţiere care le garantează speranţa mântuirii, crezând că cei care primesc botezul sunt "orientaţi către viaţă". Spre deosebire de aceste minciuni, gnosticul declară "în consecinţă: adevărata mărturie este când omul se cunoaşte pe sine, şi pe Dumnezeu care este deasupra adevărului, el va fi mântuit". Numai cei care recunosc că au trăit în ignoranţă şi care învaţă să se elibereze descoperind ceea ce sunt, primesc iluminarea ca pe o nouă viaţă, ca pe o "a doua naştere". Riturile fizice ca botezul sunt deplasate, căci "botezul adevărului este altceva; el poate fi descoperit renunţând la lume".
Care au fost motivele acuzării gnosticilor în raport cu dreptcredincioşii?
În primul rând, că ei nu-L caută pe Dumnezeu. Gnosticul nu înţelege mesajul lui Christos ca oferind o serie de răspunsuri, ci ca o încurajare să înceapă a căuta: "căutaţi şi întrebaţi ce căi trebuie să urmaţi, căci nimic nu se compară cu aceasta". Creştinii negnostici nu caută deloc: "... aceştia, cei ce sunt ignoranţi, nu caută deloc pe Dumnezeu... Ei nu se interesează de Dumnezeu... Nepăsătorul aude chemarea, dar ignoră locul unde a fost chemat". Cei care se mulţumesc să creadă ceea ce li se predică, fără a pune întrebări, şi care acceptă cultul care li se aşterne în faţa ochilor, nu numai rămân ei înşişi în ignoranţă, dar "dacă întâlnesc un altul ce se preocupă de mântuirea lui", fac tot posibilul pentru a-l mustra, reducându-l la tăcere.
Gnosticii nu erau nici relativişti, nici sceptici. Ca şi dreptcredincioşii, ei căutau singurul adevăr. Spre deosebire de ei, dreptcredincioşii ajunseseră să vadă adevărul în propria lor doctrină, singura formă legitimă a credinţei creştine. Ereticii urmau sfatul lui Iisus: "căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide". Dar aceasta înseamnă, spunea episcopul Tertulian, că Christos a predicat un lucru foarte precis, ceea ce conţine "crezul", şi găsindu-l creştinul nu mai are ce să caute. "Vinovat este cel ce nu încetează să se întrebe, pentru că nu va auzi niciodată, căci el întreabă pe cineva care nu aude".
Irineu este de următoarea părere: "Procedând astfel, nu contenim să întrebăm, fără a afla nimic, pentru că neglijăm adevăratele căi de a descoperi. Singurul procedeu sigur şi fără riscuri, spune el, este de a adăuga credinţă la învăţătura Bisericii, admiţând limitele inteligenţei omeneşti".
În dorinţa lor de a edifica o Biserică universală, conducătorii dreptcredincioşi primeau credincioşi din toate clasele sociale, originile rasiale sau culturale, educaţi sau analfabeţi, pe oricine accepta sistemul lor de organizare. Episcopii îi eliminau pe toţi cei care contestau una sau alta dintre cele trei componente ale sistemului: doctrină, liturghie, ierarhie clericală. Or gnosticii la contestau pe toate trei.
Numai contestând gnosticismul, conducătorii dreptcredincioşi au putut să alcătuiască o organizaţie care să mobilizeze pe toţi credincioşii în sânul unui cadru instituţional unic. Ei nu autorizau alte deosebiri între credincioşii de primă sau secundă categorie, decât cea care exista între cler şi laici, şi nu tolerau ca cineva să se pretindă exceptat de la conformismul doctrinar, participarea la liturghie sau ascultarea după principiile aplicate de către preoţi şi episcopi.
Bisericile gnostice - care recuzau acest sistem în favoarea formelor mai subiective de apartenenţă religioasă - nu au supravieţuit ca Biserici, decât câteva secole.
Creştinismul oficial a dobândit treptat stabilitate şi permanenţă, prin adaptarea modelului organizării politice şi militare a Romei, la ţelurile pe care le urmărea, odată cu suportul Imperiului începând din secolul al IV-lea,
Prin Irineu, creştinismul a devenit o doctrină solidă şi structurată - condiţie indispensabilă supravieţuirii şi succesului său. Din această perspectivă, putem deduce că episcopul de Lyon a pregătit calea pentru evenimentele survenite după domnia lui Constantin: creştinismul Imperiului Roman.
După tradiţia ecleziastică, Constantin moştenise de la tatăl său o înclinaţie accentuată către creştinism. Începând de la convertirea împăratului Constantin când creştinismul a fost recunoscut drept religie oficială, episcopii care până atunci fuseseră persecutaţi, au dobândit o autoritate absolută. Posedarea de opere denunţate drept eretice a devenit o infracţiune criminală. Copiile lor au fost date pradă focului.
Rămâne însă unele întrebări, mereu actuale: De ce Biserica apostolică a ascuns, a deghizat adevărul şi şi-a însuşit mesajul lui Iisus Christos?
De ce Biserica a fost şi continuă să respingă elementul feminin al divinităţii, adică Sfântul Duh?

Coment

Si astea nu sunt toate !! Ci doar cele pe care le am pe suport electronic. Ele sunt in jur de 20 iar multe dintre ele au fost distruse aproape in totalitate. Pentru cei interesati, mai jos este un documentar despre Evangheliile pierdute si o incercare de a explica de ce acestea nu au fost incluse in randul evangheliilor canonice.



Interesant este faptul ca documentarul este realizat de un preot al bisericii anglicane, adica de unul dintre cei ce ar trebui sa lupte pentru a se pastra tacerea asupra acestui fapt.